Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în localitatea Havârna din judeţul Botoşani a atins, vineri, un nou record, ea ajungând la 13,48 cazuri la 1.000 de locuitori, potrivit datelor transmise de Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Conform statisticilor DSP, localitatea Havârna, care se află în carantină începând de joi seară, a înregistrat în ultimele 24 de ore o creştere cu 0,7 la mie a cazurilor de COVID-19. Practic, în ultimele 14 zile au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus 58 de persoane, la o populaţie de 4.302 persoane. La nivelul municipiului Botoşani indicele de infectare a scăzut la 2,09 la mie, în timp ce media la nivel judeţean era, joi, de 1,52.