uzeul Judeţean de Istorie din Botoşani ar putea atinge, în septembrie, un record negativ de vizitatori, după ce în primele 23 de zile ale lunii doar şase persoane au vizitat expoziţiile permanente ale acestei instituţii muzeale, în condiţiile în care în luna august numărul vizitatorilor a fost de 30. Directorul Aurel Melniciuc susţine că, pe fondul pandemiei de COVID-19, atât numărul de vizitatori, cât şi veniturile proprii din vânzarea biletelor de intrare au scăzut drastic. ‘Sunt zile în care nu vine niciunul. Înainte, vizitatorii erau grupurile de copii, dar acum, în noile condiţii, aceste grupuri practic nu mai există. Nu am avut turişti, nu am avut nici cetăţeni străini care să vină să viziteze muzeul de istorie. Tot ce am avut până acum au fost vizite individuale’, a declarat, pentru AGERPRES, Aurel Melniciuc. Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, este deschis publicului de marţi până duminică, între orele 09.00 şi 17.00, iar taxa de intrare este de 3,2 lei pentru copii şi 6,4 lei pentru adulţi.