AcasăStiri generaleBotoşani: Şapte elevi din judeţ au obţinut media 10 la Bacalaureat

Botoşani: Şapte elevi din judeţ au obţinut media 10 la Bacalaureat

Şapte dintre elevii din judeţul Botoşani care au susţinut prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an au obţinut media generală 10, potrivit rezultatelor preliminare transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ), înainte de soluţionarea contestaţiilor.

Datele transmise de IŞJ arată la nivelul judeţului Botoşani, rata cumulată de promovare, înainte de contestaţii, este de 66,49%. Rata de promovare din 2021 este cu peste trei procente mai mare faţă de anul precedent, când doar 63,1% dintre elevi au promovat Bacalaureatul.

Astfel, au promovat examenul 1.790 de candidaţi dintr-un total de 2.692 de candidaţi prezenţi.

Dintre aceştia, 1.709 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 81 de candidaţi din promoţiile anterioare.

Doar şapte dintre elevi au obţinut media generală 10, însă 38 au primit nota 10 la proba de Limba şi literatura română, 85 la proba obligatorie a profilului (Matematică- 33 sau Istorie- 52) şi 186 la proba la alegere a profilului şi a specializării. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks