Poliţiştii din Botoşani au efectuat şapte percheziţii domiciliare într-o anchetă privind săvârşirea unor furturi calificate, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, percheziţiile s-au derulat atât la locuinţa unui tânăr de 27 de ani care ar fi furat mai multe bunuri dintr-un cabinet medical din localitatea Mitoc, cât şi la locuinţele unor persoane la care ar fi ajuns bunurile respective.
‘Având în vedere cercetările care se desfăşoară în trei dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la data de 5 iunie 2023, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti au pus în executare şapte mandate de percheziţie domiciliară, atât la locuinţa persoanei bănuită de comiterea infracţiunilor, cât şi la domiciliile persoanelor bănuite că ar deţine o parte dintre bunurilor sustrase’, a precizat Nenişcu.
În urma percheziţiilor, la locaţiile vizate au fost identificate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză şi care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Totodată, o parte dintre bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite proprietarului cabinetului medical. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)