Mai multe şcoli din judeţul Botoşani au fost închise, marţi, după ce au rămas fără electricitate, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat, într-o conferinţă de presă, prefectul Dan Nechifor. Potrivit acestuia, reţelele electrice s-au rupt pe fondul ploilor îngheţate care au afectat judeţul în cursul nopţii de luni spre marţi. Avariile au avut loc pe raza comunelor Adăşeni, Avrămeni şi Manoleasa. ‘Din cauza ruperii cablurilor de alimentare cu energie electrică au fost închise pentru 24 de ore, până la remedierea defecţiunilor, şcolile din comunele Avrămeni, Adăşeni şi Manoleasa. La Avrămeni, avem şcoala de la Panaitoaia, la Manoleasa e şcoala de la Zahoreni şi la Adăşeni avem toate şcolile din comună. Avem promisiuni că în cursul acestei zile (marţi n.r.) se vor remedia aceste defecţiuni’, a afirmat Nechifor. Elevii au rămas acasă, iar lipsa energiei electrice a făcut ca nici cursurile online să nu poată avea loc.