AcasăStiri generaleBotoşani: Ştefan Luchian, omagiat la 106 ani de la moartea sa

Botoşani: Ştefan Luchian, omagiat la 106 ani de la moartea sa

Pictorul Ştefan Luchian va fi comemorat, marţi, la Ştefăneşti, cu prilejul unor acţiuni culturale organizate la împlinirea a 106 ani de la moartea artistului, se arată într-un comunicat de presă transmis de Muzeul Judeţean Botoşani.

Manifestările intitulate ‘In memoriam Ştefan Luchian’ vor fi organizate în parteneriat cu Secţia de Artă Plastică şi Etnografie şi se vor desfăşura, începând cu ora 10.00, la Muzeul ‘Ştefan Luchian’ din oraşul Ştefăneşti.

Seria manifestărilor va fi deschisă cu un Te Deum, urmat de o prezentare a ultimilor ani din viaţă şi a operei ‘pictorului florilor’, susţinută de muzeograful Carmen Munteanu.

De asemenea, suita activităţilor va cuprinde vernisajul expoziţiei de pictură pe pânză şi ceramică intitulată ‘Vis de vară’, incluzând opere ale artiştilor plastici locali Carmen Moisii şi Irina Ignat.

Pictorul Ştefan Luchian, supranumit ‘poetul plastic al florilor’, s-a născut pe 1 februarie 1868 la Ştefăneşti, judeţul Botoşani, şi s-a stins din viaţă pe 28 iunie 1916 la Bucureşti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks