Tânărul de 28 de ani care a fost împuşcat în zona capului de către un agent de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Româneşti, după ce ar fi încercat să dea cu maşina peste acesta, a fost transferat la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi, a declarat duminică, pentru AGERPRES, medicul şef al UPU- SMURD Botoşani, Ramona Guraliuc.
Potrivit sursei citate, bărbatul, care se afla în stare gravă, a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Nicolae Oblu’ Iaşi, unde, cel mai probabil, va fi supus unei intervenţii chirurgicale.
Un tânăr care făcea contrabandă cu ţigări a fost împuşcat de poliţiştii de frontieră din Botoşani, după ce ar fi vrut să îl lovească cu maşina pe unul dintre agenţii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Româneşti.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea, tânărul de 28 de ani a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor de frontieră şi l-a acroşat cu autoturismul pe unul dintre agenţi. În momentul respectiv, unul dintre poliţişti a folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri spre maşina suspectului.
‘Poliţişti de frontiera de la SPF Româneşti, aflaţi în misiune pe raza localităţii Santa Mare, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism suspect a fi implicat în activităţi de contrabandă cu ţigări. Şoferul autoturismului nu a oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor de frontieră, mai mult, a accelerat către aceştia, intenţionând să-i accidenteze. Unul dintre poliţiştii de frontieră a fost acroşat de către autoturism. În consecinţă, colegii noştri au folosit armamentul din dotare, cu respectarea procedurilor legale în vigoare, au efectuat somaţie regulamentară, fiind executate mai multe focuri de armă, atât în aer, cât şi asupra autoturismului’, a precizat oficialul STPF.
Ulterior, şoferul maşinii a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi a intrat cu maşina într-o lizieră. Tânărul era rănit, iar surse judiciare susţin că aceasta ar fi fost împuşcat în zona capului.
La faţa locului a ajuns o ambulanţă care l-a transportat pe tânărul de 28 de ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani a fost sesizat în acest caz, desfăşurând o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi contrabandă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Delia Nenişcu, a precizat că asupra contrabandistului, care conducea o maşină cu numere false, au fost trase 12 cartuşe.
În autoturism au fost descoperite mai multe colete cu ţigări.
Ancheta în acest caz se desfăşoară sub coordonarea unui procuror.