n tânăr în vârstă de 28 de ani a fost reţinut de poliţişti, după ce ar fi violat o adolescentă, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele tânărului din comuna Todireni, care cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de viol.
‘În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în data de 31 mai a.c., acesta, prin constrângere şi ameninţări, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu o tânără de 17 ani din aceeaşi localitate, în timp ce se aflau într-un autoturism, pe un drum de exploatare agricolă din comuna Ungureni’, a afirmat Nenişcu.
Tânărul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de vineri, în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.