Tânărul din Botoşani care a fost nevoit să urineze în sala în care susţinea, sâmbătă, examenul de admitere la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi ‘Petru Rareş’ Fălticeni a fost declarat admis, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Botoşani, Dan Izotov.
Potrivit sursei citate, tânărul respectiv, care ‘s-a clasat între primii din cei peste 800 de candidaţi’, s-a aflat în această situaţie în sala în care susţinea proba scrisă a examenului de admitere la şcoala de subofiţeri ca urmare a unor lacune ale metodologiei de admitere.
‘Supraveghetorii din sala de concurs s-au confruntat cu o situaţie nemaiîntâlnită în ultimii trei ani, de când metodologia specifica privind organizarea şi desfăşurarea probei de evaluare a cunoştinţelor candidaţilor în cadrul concursului de admitere la unităţile de învăţământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne prevede că ‘după distribuirea testelor, candidaţii nu pot părăsi sala de concurs decât după ce au predat definitiv foaia de răspuns, neavând posibilitatea să revină în sală decât la ora prevăzută în grafic, pentru a asista la corectare. Din momentul deschiderii plicului cu teste, niciun candidat nu mai poate intra sau ieşi din sala decât dacă predă foaia de răspuns şi semnează de predarea acesteia”, a afirmat Izotov.
Oficialul IJJ precizează că toţi ‘candidaţii au luat cunoştinţă despre această obligaţie, iar cu 15 minute înainte de începerea probei au fost asigurate condiţiile pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, pentru a evita apariţia unor astfel de situaţii neprevăzute în metodologia specifică’.
El susţine că urinarea într-un PET a candidatului a fost o ‘soluţie de compromis, prin care s-a urmărit, în primul rând, interesul candidatului pentru finalizarea testului, dar şi respectarea metodologiei’. Totodată, reprezentantul Jandarmeriei subliniază că o astfel de ‘soluţie’ a fost adoptată ‘cu acordul celorlalţi candidaţi’ şi a fost posibilă ‘prin absenţa candidaţilor de sex feminin din sală’.
Dan Izotov menţionează că situaţia de la Botoşani a atras atenţia forurilor naţionale, care au anunţat că metodologia de concurs va fi modificată, pentru a reglementa astfel de situaţii.