AcasăStiri generaleBotoşani: Trei angajaţi ai unui centru de vaccinare, concediaţi după o petrecere...

Botoşani: Trei angajaţi ai unui centru de vaccinare, concediaţi după o petrecere la serviciu

Trei angajaţi ai unui centru de vaccinare din municipiul Botoşani au fost daţi afară după ce pe reţelele de socializare au apărut imagini în care aceştia se distrau chiar în spaţiul destinat imunizării populaţiei.

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că a decis să rezilieze contractele încheiate cu doi asistenţi medicali şi un registrator,

‘Am încheiat colaborarea cu doi asistenţi medicali şi un registrator care activau în acest centru de vaccinare, începând de azi (n.r.- marţi) dimineaţă, ca urmare a comportamentului pe care l-au avut pe care îl consider nepotrivit şi nedeontologic’, a afirmat Andrei.

El susţine că faţă de cadrele medicale nu poate fi dispusă o anchetă administrativă, această sarcină revenind Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Cosmin Andrei a precizat că schema de personal de la centrul de vaccinare deschis la Colegiul Tehnic ‘Gheorghe Asachi’ va fi completată cu alte cadre medicale.

În urmă cu câteva zile, pe reţelele de socializare au apărut mai multe imagini în care cadrele medicale respective ascultau manele şi dansau în incinta centrului de vaccinare. De asemenea, un cadru medical apare făcând scene obscene în faţa camerei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks