n adăpost de animale de peste 1.000 metri pătraţi, un depozit cu aproximativ 20 de tone de furaje, un siloz de cereale acoperit cu anvelope şi vegetaţia uscată de pe 20 hectare de pe raza localităţii Mileanca din judeţul Botoşani au fost cuprinse, sâmbătă, de flăcări, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Potrivit acestora, pentru stingerea incendiului intervin patru echipaje de pompieri de la Darabani, Săveni şi Dorohoi, cu patru autospeciale cu apă şi spumă, precum şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din oraşul Darabani şi comunele Havârna şi Mileanca, cu două autospeciale cu apă şi spumă.
‘Până la sosirea forţelor de intervenţie, proprietarul a reuşit să salveze cinci vaci şi trei viţei. Mai multe animale au pierit. Incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru stingerea focarelor şi înlăturarea efectelor’, au precizat reprezentanţii ISU Botoşani.
Prin intervenţiile pompierilor au fost protejate de foc o casă, o anexă gospodărească, precum şi două remorci de camion.
Reprezentanţii ISU Botoşani susţin că incendiul ar fi izbucnit în zona iazului Mileanca şi, din cauza vântului puternic, s-a extins la adăpostul de animale.