Un tânăr afgan, care a trecut ilegal graniţa dintre Ucraina şi România, a fost găsit de poliţiştii de frontieră din Botoşani în stare de hipotermie, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF), Minodora Răcnea.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost identificat pe raza localităţii Racovăţ, în urma unor schimburi de informaţii cu autorităţile ucrainene.
La scurt timp după identificare, acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Dorohoi.
‘Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat un cetăţean afgan, care a încercat să intre ilegal în România. Din cauza condiţiilor meteo de frig extrem, tânărul aflat în hipotermie a fost dus la spital pentru a i se acorda îngrijire de specialitate. (…) Persoana în cauză a fost oprită pe direcţia localităţii Racovăţ, însă, din cauza stării sale de sănătate, a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical, cetăţeanul fiind condus la spitalul Dorohoi’, a precizat Răcnea.
Poliţiştii de frontieră susţin că bărbatul a trecut ilegal frontiera de stat în România, din dorinţa de a găsi un loc de muncă.
Cetăţeanul afgan este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, persoana urmând a fi preluată de autorităţile ucrainene, în baza acordului de readmisie.