AcasăStiri generaleBotoşani: Vize de călătorie false descoperite pe paşapoartele unor cetăţeni din Tadjikistan...

Botoşani: Vize de călătorie false descoperite pe paşapoartele unor cetăţeni din Tadjikistan şi Kazahstan

Poliţiştii de frontieră din Botoşani au descoperit, pe paşapoartele a trei cetăţeni din Tadjikistan şi Kazahstan vize de călătorie false, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea.

Potrivit sursei citate, cele trei persoane se aflau într-un autocar care s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-Costeşti, vizele de pe paşaportul acestora fiind emise de Franţa.

‘În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, o familie formată din trei persoane, una cu cetăţenie Tadjikistan şi două cu cetăţenie Kazahstan, pasagere într-un autocar ce se îndrepta spre Cehia. Cele trei persoane au prezentat la control paşapoarte ce conţineau vize Schengen, emise de Franţa. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea vizelor, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false’, a afirmat Răcnea.

Cele trei persoane au declarat poliţiştilor de frontieră că au achiziţionat cele trei vize în Moscova, contra sumei de 1.500 de dolari, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks