Zece câini au fost ridicaţi de poliţişti din curtea unei bătrâne, pe motiv că aceasta nu putea să îi îngrijească, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţei Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Biroului de Protecţie a Animalelor au intervenit după ce o persoană a sunat la 112 şi a sesizat faptul că în curtea unei locuinţe din comuna Răchiţi se află zece căţei neîngrijiţi, care par a fi abandonaţi de către proprietar.
‘Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat în curtea gospodăriei indicate, două căţeluşe de talie mică, care aveau câte patru pui fiecare, cu vârsta de aproximativ două luni. Proprietara locuinţei, o femeie de 90 de ani, nu are posibilitatea să îngrijească animalele, motiv pentru care, acestea au fost ridicate şi ulterior plasate în într-un centru medical veterinar în vederea asigurării asistenţei medicale, adăpostirii şi eventual identificării unor posibile persoane care să-i preia spre adopţie’, a afirmat Nenişcu.
Poliţiştii susţin că la nivelul Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost înregistrate, până în prezent, patru dosare penale şi cinci reclamaţii, fiind aplicate trei sancţiuni contravenţionale în cuantum de 1.000 de lei.
De asemenea, au fost întocmite două ordine de plasare a unor animale într-un centru veterinar în vederea asigurării asistenţei medicale. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)