Mai mulţi pescari au fost amendaţi de jandarmii din Botoşani pentru nerespectarea perioadei de prohibiţie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ), Dan Izotov.
Potrivit sursei citate, cele zece sancţiuni au fost dispuse în urma unei acţiuni de control desfăşurată, duminică, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA).
‘Acţiunea a avut ca scop prevenirea şi combaterea faptelor ilicite la regimul piscicol şi a braconajului pe râul Sitna şi pârâul Morişca, respectiv în zona localităţilor Stăuceni, Răchiţi şi Costeşti, neregulile constatate de jandarmi şi specialiştii ANPA fiind nerespectarea perioadei de prohibiţie, precum şi lipsa permisului de pescuit valabil’, a precizat Izotov.
Jandarmii atrag atenţia că pescuitul în scop comercial, recreativ sau sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale este interzis până pe data de 7 iunie, inclusiv, în vederea protejării unui fond piscicol bogat şi variat şi a biodiversităţii.
Nerespectarea prevederilor legale de către pescari atrage după sine sancţionarea contravenţională în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)