Plenul reunit al Parlamentului va decide prin vot, marţi, constituirea a două comisii, una permanentă comună în domeniul securităţii naţionale şi una specială de control parlamentar specializat al Europol, au decis Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Cele două comisii vor fi constituite din câte 15 parlamentari – senatori şi deputaţi.
Constituirea Comisiei permanente în domeniul securităţii naţionale este propusă de liderii grupurilor parlamentare ale PSD, iar cea specială de control parlamentar specializat al Europol (JPSG) de liderii grupurilor parlamentare ale PNL.
Obiectivele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale sunt avizarea actelor normative aflate în procedură parlamentară care privesc domeniul securităţii şi organizarea de dezbateri asupra modificărilor în acest domeniu. Biroul comisiei va fi alcătuit din preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar.
‘Înfiinţarea acestei comisii permanente comune are în vedere necesitatea întăririi controlului parlamentar asupra activităţii desfăşurate în sfera securităţii naţionale, ţinând seama de transformările survenite în sistemul global de securitate, precum şi de angajamentele asumate de România ca stat membru al UE şi al NATO’, se arată în documentul semnat de liderii grupurilor parlamentare PSD, senatorul Radu Oprea şi deputatul Alfred Simonis.
Potrivit liderilor grupurilor parlamentare ale PNL, deputatul Gabriel Andronache şi senatorul Daniel Fenechiu, Comisia specială de control parlamentar specializat al Europol (JPSG) este justificată de ‘contextul actual internaţional şi de nevoia de colaborare poliţienească la nivel european’, constituirea comisiei bazându-se pe structura actualului Grup mixt de control parlamentar specializat al Europol.
Comisia are printre atribuţii reprezentarea Parlamentului României în Grupul mixt de control parlamentar specializat al Europol şi avizarea iniţiativelor legislative al căror obiect de reglementare are incidenţă asupra domeniului.