AcasăStiri generaleBrăila: Activitate restrânsă şi la Tribunal, după ce la Judecătorie au fost...

Brăila: Activitate restrânsă şi la Tribunal, după ce la Judecătorie au fost confirmate trei cazuri de COVID-19

Conducerea Tribunalului Brăila a luat, marţi, decizia ca activitatea din instituţie să fie restrânsă până în data de 9 octombrie, ca măsură de prevenţie, după ce la Judecătoria Brăila au fost confirmate trei cazuri de COVID-19, informează un comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Georgiana Streche. ‘Având în vedere existenţa a trei cazuri confirmate pozitiv la testarea COVID-19 în cadrul Judecătoriei Brăila, conducerea Tribunalului Brăila a luat noi măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului şi pentru evitarea infecţiilor cu noul coronavirus, valabile până în data de 9 octombrie. Astfel, a fost luată decizia ca accesul publicului în Palatul de Justiţie sa fie permis doar persoanelor citate la şedinţele de judecată, în dosarele aflate pe rolul Tribunalului Brăila, respectiv Judecătoriei Brăila. Se suspendă întreaga activitate cu publicul la Departamentele Arhivă, Registratură şi B.I.R.P, din cadrul Tribunalului Brăila, înscrisurile urmând a se depune exclusiv prin mijloace de comunicare electronică permise de lege: e-mail: tr-braila@just.ro, registratura.tr-braila@just.ro, fax: 0239.612.608 şi poştă’, se arată în comunicat. De asemenea, avocaţii, lichidatorii judiciari şi experţii judiciari vor avea acces la dosarul electronic, acolo unde este posibil şi vor transmite documentele prin fax: 0239.612.608, e-mail: registratura.tr-braila@just.ro şi poştă. ‘Cât mai curând posibil va fi programată o acţiune de dezinfecţie, prin nebulizare. Astfel, vor fi dezinfectate suprafeţele, echipamentul, mobilierul din toate spaţiile Palatului de Jusţie. O acţiune similară va avea loc şi la Judecătoria Făurei. În continuare vor fi aplicate şi respectate riguros toate măsurile de igienizare şi distanţare, implementate până la acest moment, cu scopul de prevenire a răspândirii infecţiilor respiratorii cauzate de coronavirus – COVID-19, de gripa sezonieră precum şi pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă’, se mai arată în comunicat. Şi activitatea la Judecătoria Brăila a fost restrânsă în perioada 29 septembrie – 9 octombrie, a informat luni un comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cătălin Panţuru. Ancheta epidemiologică este în curs la Judecătoria Brăila, după cum a transmis conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Brăila. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks