Inspectorii ITM Brăila au aplicat, în luna noiembrie, amenzi de peste 400.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, cu ocazia controalelor fiind depistate 18 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, a informat, miercuri, inspectorul şef al instituţiei, Liviu Arhire.
Astfel, inspectorii ITM Brăila au desfăşurat acţiuni de control la un număr de 214 angajatori (118 în domeniul relaţiilor de muncă şi 96 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă), în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 432.100 lei.
Din totalul amenzilor aplicate angajatorilor, 410.600 lei au vizat nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi 21.500 lei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
‘La nouă angajatori au fost depistate 18 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 330.000 lei. Pentru deficienţele constatate au fost dispuse măsuri de remediere cu termene de raportare la Inspectoratul Teritorial de Muncă’, a precizat şeful ITM Brăila.
Domeniile de activitate ale angajatorilor care foloseau munca la negru sunt lucrări de construcţii, cultivarea cerealelor, comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, transporturi rutiere de mărfuri. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)