Acasă93Brăila: Amenzi de peste 900.000 de lei aplicate în total în urma...

Brăila: Amenzi de peste 900.000 de lei aplicate în total în urma verificării staţiilor PECO şi GPL

Amenzile aplicate în judeţul Brăila, în cele două luni de control la agenţii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanţi, lubrifianţi şi produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL) sunt de peste 900.000 de lei, potrivit bilanţului făcut public joi de Instituţia Prefectului.

Conform datelor centralizate, în cadrul acestei campanii au fost efectuate 322 de controale la 45 de agenţi economici care au 77 de puncte de lucru, la 4 instituţii publice (unităţi de învăţământ, centre rezidenţiale, primărie – toate din mediul rural) şi la o entitate de tip ONG (centru rezidenţial).

‘În urma deficienţelor sau disfuncţionalităţilor şi neregulilor constatate, instituţiile implicate în această campanie, pe linia de competenţă a fiecăreia, au aplicat în total un număr de 113 amenzi în cuantum de 910.300 de lei şi 216 avertismente. De asemenea, au dispus măsura interzicerii funcţionării în cazul a 8 puncte de lucru aparţinând 6 agenţi economici şi suspendarea activităţii de comercializare (timp de 1 lună) pentru 2 agenţi economici. Astfel, în urma verificărilor, oamenii legii au aplicat la Brăila în total 113 amenzi, în cuantum de 910.300 de lei şi 216 avertismente pentru o serie de nereguli şi deficienţe constatate, potrivit unui comunicat de presă emis de Instituţia Prefectului’, se arată în bilanţ.

Datele furnizate de către instituţiile implicate în cadrul acestor campanii arată că sancţiunile au fost aplicate după cum urmează:

* Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila – 25 de amenzi, în cuantum de 230.500 de lei şi 145 de avertismente, pentru nereguli precum neobţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru instalaţia de alimentare a consumatorilor cu GPL, nerespectarea distanţei de siguranţă între SKID GPL şi linia electrică de joasă tensiune, sau între SKID GPL şi vecinătăţi, continuarea activităţii fără autorizaţie de securitate la incendiu, depozitarea necorespunzătoare a unor materiale combustibile, neconstituirea serviciului privat pentru situaţii de urgenţă la nivelul punctului de lucru, efectuarea sarcinilor de serviciu de către personalul care deserveşte fără echipament de protecţie corespunzător, nu se asigura funcţionarea la parametri proiectaţi a hidrantului exterior aferent staţiei de distribuţie, pompele de distribuţie carburanţi nu erau protejate împotriva lovirii accidentale de către mijloacele auto care intră la alimentat, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu. Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) – 23 de amenzi, în cuantum de 98.000 de lei, pentru nereguli privind neîntocmirea raportului anual privind transportul de mărfuri periculoase, lipsa avizului medical şi psihologic pentru managerul de transport, nerespectarea timpilor de conducere şi odihnă, inspecţie tehnică periodică expirată, licenţă maşini expirată.

* Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) – interzicerea funcţionării pentru 8 puncte de lucru aparţinând unui număr de 6 agenţi economici, a aplicat 2 amenzi în cuantum de 4.000 de lei pentru nereguli precum AOI (aviz obligatoriu de instalare – n.r.) nu corespunde cu situaţia din teren, lipsă operator RSVTI (responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnică a instalaţiilor – n.r.), lipsă contract întreţinere instalaţie GPL, lipsă buletin de încercare etanşeitate, lipsă proces verbal verificare supapă siguranţă, lipsă talon operator umplere recipienţi GPL.

* Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Brăila – 10 amenzi, în cuantum de 350.000 de lei, pentru nereguli privind lipsa autorizaţiei de mediu pentru activităţile declarate la punctul de lucru, lipsă fişe de securitate actualizate la produsele petroliere, nu a prezentat autorizaţia de mediu pentru activitatea de transport carburanţi, lipsă plan de prevenire a poluărilor accidentale.

* Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) – 30 de amenzi, în cuantum de 69.000 de lei şi 60 de avertismente pentru nereguli privind instalaţie electrică necorespunzătoare, neinformarea ITM privind utilizarea în mod frecvent a muncii de noapte, angajatorul nu ţine evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, neîntocmirea unui regulament intern de funcţionare, angajatorul nu păstrează la punctul de lucru o copie a contractelor individuale de muncă, neacordarea repausului săptămânal, utilizatorul nu deţine certificat de examinare atestat ‘in situ’ în termen de valabilitate pentru instalaţia care funcţionează în mediu potenţial exploziv tip SKID GPL monobloc, neasigurarea periodicităţii examinării medicale a lucrătorilor, semnalizarea necorespunzătoare a riscurilor de accidentare din staţiile peco, inclusiv traficul rutier.

* Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Regională Antifraudă Constanţa – o amendă, în cuantum de 10.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 82/1991 din 24 decembrie 1991 ••• Republicată Legea contabilităţii art. 41 pct. 1, respectiv ‘deţinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor şi datoriilor, precum şi efectuarea de operaţiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate’.

* Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) – 21 de amenzi, în cuantum de 48.800 de lei şi 11 avertismente, pentru nerespectarea cerinţelor minimale de securitate prevăzute de HG 301/2012 (seiful nu era fixat în pardoseală sau perete, sistemele de supraveghere video nu asigurau claritatea imaginii, neemitere bon fiscal la comercializarea GPL).

* Autoritatea Vamală – suspendare activitate de comercializare în cazul unui agent economic şi o amendă în cuantum de 100.000 de lei, pentru funcţionarea fără atestat de înregistrare şi suspendare activitate de comercializare în cazul unui agent economic pentru Raport inspecţie tehnică rezervor GPL cu scadenţă depăşită.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks