Doar 7.100 de persoane au fost imunizate anti-COVID-19 la nivelul judeţului Brăila, dintre care 1.500 cu doza a II-a, în timp ce şapte centre de vaccinare stabilite la nivelul municipiului şi amenajate în sălile de sport ale unor instituţii de învăţământ sunt în continuare nefuncţionale, deoarece Primăria Brăila aşteaptă de la Ministerul Educaţiei un aviz privind schimbarea destinaţiei unităţilor şcolare care vor găzdui această activitate. ‘Centrele de vaccinare anti-COVID din municipiul Brăila sunt în continuare nefuncţionale, deoarece se aşteaptă un aviz solicitat de Primăria Brăila de la Ministerul Educaţiei privind schimbarea destinaţiei unităţilor de învăţământ care le găzduiesc aceste centre de vaccinare în săli de sport’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, Ştefan Stoian. Până în prezent, în judeţul Brăila, au fost vaccinate în total 7.171 persoane, dintre care 1.533 cu doza a II-a, astfel: Spitalul Judeţean de Urgenţă – 4.361 persoane cu doza I şi 1.237 persoane cu doza a II-a (total 5.598 persoane), Spitalul de Psihiatrie – 1.114 persoane cu doza I şi 180 persoane cu doza a II-a (total 1.294 persoane), Spitalul de Pneumoftiziologie – 84 persoane cu doza I şi 70 persoane cu doza a II-a (total 154 persoane) şi Spitalul Orăşenesc Făurei – 79 persoane doza I şi 46 persoane cu doza a II-a (total 125 persoane). Reprezentanţii ISU au anunţat sosirea la Direcţia de Sănătate Publică, în cursul zilei de joi, a peste 900 doze de vaccin anti-COVID-19 Pfizer şi Moderna, respectiv 372 doze vaccin (66 flacoane) Pfizer şi 560 doze vaccin (56 flacoane) Moderna, care vor fi repartizate în cele patru centre de vaccinare anti-COVID-19 funcţionale în judeţ. Numărul total de persoane confirmate cu noul tip de coronavirus în judeţul Brăila, de la începutul pandemiei, este 9.171, iar al celor decedate de 452. În carantină la domiciliu se află 611 de persoane, izolate la domiciliu – 18, internate în spitale – 96, în cursul zilei de miercuri fiind prelevate 112 teste.