AcasăStiri generaleBrăila: Bărbat arestat pentru viol asupra unei minore, cu acordul femeii care...

Brăila: Bărbat arestat pentru viol asupra unei minore, cu acordul femeii care o avea în grijă

Un bărbat acuzat că a violat în mod repetat o minoră a fost arestat preventiv, la fel ca şi femeia care avea în grijă minora, cu acordul căreia s-a produs fapta, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol în formă continuată şi corupere sexuală a minorilor, potrivit unui comunicat remis luni de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Conform anchetatorilor, timp de mai multe luni, din toamna anului 2018 şi până pe 9 decembrie 2020, la diferite intervale de timp, în două imobile de pe raza municipiului Brăila, bărbatul a întreţinut acte sexuale cu o minoră, în vârstă de 8 ani la acea vreme, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, precum şi de starea de constrângere morală în care se afla, din cauza autorităţii exercitate de către femeia care o avea în îngrijirea şi ocrotirea sa. ‘Femeia, în schimbul promisiunii şi oferirii de dulciuri şi sume de bani modice primite de la inculpat, a determinat-o şi a încurajat-o pe minoră să suporte şi să întreţină acte sexuale cu acesta. În acelaşi scop al convingerii şi indicării modului de realizare, cei doi inculpaţi au întreţinut raporturi şi acte sexuale în prezenţa minorei’, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks