Un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila a deposedat de cuţit şi imobilizat un bărbat care dirija circulaţia într-o intersecţie din municipiul Brăila, în încercarea de a-şi ajuta rudele numeroase să traverseze strada pe trecerea de pietoni, informează de IJJ Brăila.
‘Joi seară, în timp ce se afla în drum spre serviciu, jandarmul a observat, în apropierea intersecţiei dintre Bulevardul Dorobanţilor şi Calea Galaţi, un bărbat ce avea asupra sa un cuţit tip baionetă şi ‘dirija’ traficul rutier, în încercarea de a-şi ajuta rudele numeroase să traverseze pe trecerea de pietoni. După ce a coborât din maşină, experienţa şi pregătirea profesională au făcut diferenţa: s-a apropiat rapid de individ, a strigat ‘Stai pe loc!’, după care l-a deposedat de cuţit şi l-a imobilizat. A sunat imediat după ajutor, iar în sprijin au sosit jandarmii şi poliţiştii aflaţi în serviciu’, potrivit unui comunicat remis vineri de IJJ Brăila.
Atât cuţitul tip baionetă, cu o lungime totală de 20 de centimetri, cât şi bărbatul care a pus în pericol siguranţa trecătorilor au fost predaţi unui echipaj de poliţie, pentru luarea măsurilor legale.