Ceremonia dedicată Zilei Naţionale a României va fi fără public anul acesta în municipiul Brăila, în condiţiile restricţiilor stabilite timp de 14 zile după ce rata de infectare cu noul tip de coronavirus a depăşit 3 la mia de locuitori, potrivit informaţiilor făcute publice, vineri, de Instituţia Prefectului. Din cauza restricţiilor impuse, brăilenii nu se vor mai putea aduna în Piaţa Independenţei ca în anii trecuţi şi nici militarii nu vor mai defila pe Calea Călăraşilor, aşa cum au făcut-o de fiecare dată pe 1 decembrie. Marţi, 1 decembrie, ceremonia va începe la ora 12,00, cu o slujbă religioasă şi cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, după care va urma un scurt discurs al subprefectului Simona Drăghincescu, apoi se vor depune flori la monumentul Ecaterinei Teodoroiu. ‘Datorită situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS-COV2, vă informăm că participarea publicului la această manifestare nu este posibilă, numărul participanţilor fiind redus, conform prevederilor legale, la maxim 100 de persoane. Ceremonialul dedicat zilei de 1 Decembrie poate fi vizionat pe pagina de Facebook a instituţiei Prefectului – judeţul Brăila şi Brigăzii 10 Geniu Dunărea de Jos Brăila. Stimaţi brăileni, vă rugăm ca de Ziua Naţională a României să aducem un zâmbet în inima oraşului, să arborăm tricolorul oriunde putem, la balcon, la geam, la maşină sau să-l purtăm pus în piept. Vă mulţumim!’, a transmis Instituţia Prefectului. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)