Deputatul liberal Alexandru Popa a anunţat oficial, luni, că va candida la şefia organizaţiei judeţene alături de o întreagă echipă, principala măsură pe care intenţionează să o ia din postura de preşedinte fiind aceea ‘de a scăpa de PSD-iştii din PNL’.
‘În primul rând, prin oportunitatea care mi s-a creat, în urma voturilor brăilenilor, de a ajunge deputat, vreau să aduc un nou suflu în filiala PNL Brăila, o nouă echipă prin care putem să construim şi să ne batem cu adevărat cu PSD. Din punctul meu de vedere, în primul rând trebuie să scăpăm de PSD-iştii din PNL. Şi o să îi enumăr la momentul potrivit. Acum sunt în campanie internă. Vreau să fie o campanie curată, fără atacuri personale. Pe cine vor decide colegii mei să susţină şi care cred ei că este cel mai bun, acela să câştige! După alegeri vom trage linie şi vom începe, de la zero, să construim o organizaţie sănătoasă, bazată pe încredere. (…) După alegeri îi voi numi pe PSD-iştii din PNL. Chiar dacă nu ies preşedinte, eu îmi asum. Nu sunt foarte mulţi, dar sunt semnificativi. Dar nu voi da pe nimeni afară, asta să fie foarte clar. Însă oamenii care au legătură cu PSD-ul vor fi marginalizaţi. Dacă voi fi preşedintele filialei, nu voi exclude pe nimeni, dar nu vor mai avea putere executivă’, a declarat deputatul.
Alexandru Popa are 30 de ani, este inginer agronom şi doctorand în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, şi se află la primul mandat de parlamentar.
Funcţia de preşedinte al PNL Brăila este ocupată în prezent, cu statut de interimat, de Cătălin Boboc, fost prefect şi fost senator, în momentul de faţă secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii.