AcasăStiri generaleBrăila: Elevii care au făcut performanţă în anul şcolar 2021-2022, premiaţi de...

Brăila: Elevii care au făcut performanţă în anul şcolar 2021-2022, premiaţi de Primărie şi Consiliul Judeţean

Elevii din Brăila care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şcolare, competiţiile şi concursurile naţionale şi internaţionale, precum şi cei care au avut media 10 la examenele naţionale în anul şcolar 2021-2022 vor fi recompensaţi de Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean cu premii în bani.

Elevii cu premiu I, II sau III la olimpiade internaţionale vor primi 9.600 lei iar profesorii lor – 4.800 de lei. Cei cu rezultate la olimpiadele naţionale vor primi pentru premiul I – elevi – 4.800 lei, profesori – 2.400 lei, premiul II – elevi – 3.200 lei, profesori – 1.600 lei, premiul III – elevi – 1.600 lei, profesori – 800 lei. Cei cu media 10 la evaluarea naţională şi bacalaureat – elevi – 3.000 lei, profesori – 1.000 lei.

În total vor fi premiaţi aproximativ 100 de elevi şi profesori iar suma acordată în total va fi de 292.000 lei, 146.000 lei din bugetul Primăriei Brăila şi 146.000 lei din bugetul Consiliul Judeţean.

Premierea va avea loc marţi, la Teatrul ‘Maria Filotti’, în cadrul evenimentului cu titlul Gala de Excelenţă în Educaţiei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks