Brăila, 18 oct Agerpres/ – Înscrierile pentru Festivalul Naţional de Folk ‘Chira Chiralina’, care se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani, se încheie pe 10 noiembrie, au anunţat, marţi, organizatorii evenimentului.
Lista candidaţilor admişi va fi afişată pe site-ul instituţiei organizatoare http://centruldecreatiebraila.ro/ în data de 16 noiembrie.
În ceea ce priveşte repertoriul, fiecare concurent trebuie să se prezinte în concurs ‘cu două piese muzicale, compoziţii proprii sau prelucrări din creaţia românească de gen – repertoriul soliştilor consacraţi’.
Potrivit regulamentului, participanţii trebuie să se acompanieze singuri la chitară sau la alte instrumente specifice muzicii folk, având în vedere că ‘nu se admite acompaniament înregistrat (negativ)’.
Festivalul de Folk ‘Chira Chiralina’, aflat la cea de-a XV-a ediţie, are premii în valoare de 12.000 de lei şi se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani, împliniţi până la data preselecţiei.
‘Festivalul concurs este un eveniment anual, care are drept scop descoperirea şi promovarea a noi talente interpretative şi de creaţie ale muzicii folk, de continuare a unei importante tradiţii a genului la Brăila. Pe toată durata festivalului vor avea loc recitaluri de muzică folk, prin care tinerii concurenţi vor putea veni în contact cu nume consacrate ale genului’, precizează organizatorii.
Concursul se desfăşoară live, iar concurenţii se vor bate pentru Marele premiu, în valoare de 4.000 lei, Premiul I – 2.500 lei, Premiul al II-lea – 2.000 lei, Premiul al III-lea – 1.500 lei, Premiul pentru cea mai bună creaţie – 1.000 lei, Premiul pentru virtuozitate instrumentală – 1.000 lei.
Festivalul Naţional de Folk ‘Chira Chiralina’ este organizat de Consiliul Judeţean Brăila şi Centrul de Creaţie Brăila şi se va desfăşura, în perioada 26-27 noiembrie, la Teatrul ‘Maria Filotti’ din municipiu.