AcasăStiri generaleBrăila: Investiţii de peste 600 de milioane de lei realizate în judeţ...

Brăila: Investiţii de peste 600 de milioane de lei realizate în judeţ în anul 2020

Investiţiile realizate anul trecut în judeţul Brăila au fost de peste 600 de milioane de lei, din care aproximativ 60% au fost reprezentate de cele din sectorul privat, potrivit informaţiilor făcute publice de primarul Brăilei, Marian Dragomir.

În anul 2020, investiţiile realizate în judeţul Brăila au fost de 602,3 milioane lei, din care 235,3 milioane lei (39,1%) reprezintă lucrări de construcţii montaj, 344 milioane lei (57,1%) utilaje cu şi fără montaj şi mijloace de transport şi 23 milioane lei (3,8%) sunt alte investiţii.

Din volumul total de investiţii, 216,8 milioane lei (36,0%) s-au realizat în sectorul de stat (public de interes naţional şi local, integral de stat şi majoritar de stat), 360,1 milioane lei (59,8%) în sectorul privat (integral privat, majoritar privat şi integral străin) şi 25,4 milioane lei (4,2%) în alte sectoare.

‘În anul 2020 societăţile comerciale cu activitate principală de construcţii montaj antrepriză au realizat un volum de producţie de construcţii de 192590,9 mii lei, din care 63,1% (121481,1 mii lei) sunt lucrări de construcţii noi, 29,1% (56136,7 mii lei) sunt lucrări de reparaţii capitale, iar 7,8% (14973,1 mii lei) sunt lucrări de întreţinere şi reparaţii curente’, se arată în raportul prezentat de primarul Marian Dragomir.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks