Jandarmii brăileni au donat, miercuri, sânge, în contextul în care numărul donatorilor a scăzut considerabil, în ultimul timp, la nivelul judeţului.
‘Pe lângă misiunile specifice în care jandarmii brăileni îşi desfăşoară activitatea în interesul cetăţenilor, iată că astăzi (miercuri n.r.) adăugăm pe listă o altfel de ‘misiune’: donarea de sânge. Într-un context trist al diminuării numărului de donatori, mai mulţi lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila au donat sânge, miercuri, 28 aprilie, la Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila. Astfel, pacienţii suferinzi, aflaţi pe patul de spital, primesc o şansă reală la viaţă. Deşi se spune că faptele bune se fac în linişte, facem public demersul colegilor noştri, deoarece ne dorim să urmeze şi alţi cetăţeni exemplul lor, întrucât numărul donatorilor de sânge este în scădere la nivelul judeţului nostru, în timp ce boala poate lovi oricând, pe oricine’, se arată într-un comunicat de presă remis de IJJ Brăila.
În cadrul Jandarmeriei Brăila există mai mulţi lucrători care sunt donatori onorifici, în sensul că, periodic, merg şi donează sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină.
‘Ne manifestăm respectul faţă de colegi pentru gestul lor benevol şi le dorim multă sănătate pentru a putea continua acest obicei sănătos cât mai mult timp. Totodată, îi îndemnăm pe cei care pot dona sânge să opteze pentru acest act umanitar’, se mai menţionează în comunicat.