O zonă de pe faleza Dunării din Brăila va purta numele lui Ivan Patzaichin, la iniţiativa primarului Marian Dragomir, propunerea fiind pe ordinea de zi în şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal din luna septembrie.
Primarul Marian Dragomir propune atribuirea denumirii ‘Piaţeta Ivan Patzaichin’ unei zone situate între Portul de ambarcaţiuni şi Adăpostul Pescăresc, în memoria lui Ivan Patzaichin, ‘ca un gest simbolic pentru un simbol al României şi un prieten al Dunării şi al Brăilei, pentru un sportiv şi un om uriaş’.
‘Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari sportivi români ai tuturor timpurilor, intrat în istoria sportului mondial drept ‘Campionul cu pagaia ruptă’, multiplu campion european, mondial şi olimpic, a fost nu doar o legendă a canotajului, ci şi un om remarcabil, care a crezut mereu în forţa pe care o are puterea exemplului. Pornind de la ce a făcut cel mai bine toată viaţa, Ivan Patzaichin a înfiinţat Asociaţia ‘Mila 23’ şi a lansat ‘Rowmania’ pentru a promova turismul lent, neinvaziv, înfrăţit cu natura, dar şi ca model de turism pentru România, în general’, a declarat miercuri, într-un comunicat de presă, Marian Dragomir.
În anul 2013, Primăria Brăila a semnat un parteneriat cu Asociaţia ‘Ivan Patzaichin – Mila 23’ pentru implementarea proiectul naţional ‘Descoperă ROWmania’, în vederea desfăşurării unui concurs de vâslit în canotci de 10+1 locuri, acţiune care a făcut parte dintr-o serie de evenimente organizate în oraşele străbătute de fluvii, râuri sau cu deschidere la lacuri.
‘Obiectivele acestei campanii au reprezentat reconectarea oamenilor la patrimoniul natural, promovarea României ca destinaţie de ecoturism la nivel naţional şi internaţional, subliniind importanţa patrimoniului hidrografic naţional şi rolul pe care luciul de apă îl are din punct de vedere turistic. Aproape în fiecare an de Ziua Marinei, două echipaje, unul din Brăila şi unul din Galaţi, s-au duelat în tradiţionala cursă de 20 de kilometri a canotcilor, echipajul CSM Brăila câştigând detaşat fiecare competiţie sportivă. Canotca, o combinaţie între lotcă şi canoe, denumită şi ‘bicicleta apelor’, unică în Europa, a fost gândită de Ivan Patzaichin’, spune Dragomir.
Startul ‘duelului’ tradiţional între Brăila şi Galaţi a fost dat în fiecare an, pe 15 august, chiar de marele sportiv Ivan Patzaichin, alături de oficialităţile locale, de la puntea vasului care găzduia desfăşurarea evenimentelor dedicate Zilei Marinei Române şi Zilelor Brăilei.
‘Pentru municipalitatea brăileană acest parteneriat a reprezentat şi primul pas spre scrierea, câştigarea şi implementarea proiectului de construire a unui adăpost pentru ambarcaţiunile pescarilor brăileni, pe Faleza Dunării. Proiectul presupune implementarea de măsuri care vor conduce la îmbunătăţirea siguranţei pescarilor şi ambarcaţiunilor acestora, adăpostul având capacitatea de a asigura cazare permanentă pentru 4 pescari şi depozitarea a circa 30 ambarcaţiuni de pescuit – 15 în adăpost şi încă 15 pe platforma exterioară aferentă adăpostului. Aici va exista posibilitatea de reparare a ambarcaţiunilor, astfel încât să se creeze oportunitatea dezvoltării unui mediu favorabil desfăşurării activităţilor de pescuit comercial în zona municipiului şi localităţilor limitrofe, se arată într-un comunicat dat publicităţii’, mai precizează Dragomir, citat în comunicatul de presă.