Poliţiştii brăileni au efectuat 12 percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Tufeşti şi Stăncuţa, în urma cărora au fost întocmite opt dosare penale pentru săvârşirea de infracţiuni privind pescuitul şi acvacultura şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi au fost ridicate peste 60 de pescuit de tip mono şi multifilament.
Potrivit unei informări transmise miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru şi Poliţiei Oraşului Însurăţei au efectuat, marţi, 12 percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Tufeşti şi Stăncuţa.
Astfel, la imobilul unui bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Tufeşti, au fost descoperite şi ridicate 15 plase de pescuit de tip mono şi multifilament şi 10 cartuşe letale de vânătoare.
De asemenea, la domiciliul altor doi bărbaţi în vârstă de 39 şi 46 de ani, ambii din comuna Tufeşti, au fost descoperite şi ridicate două plase multifilament.
La imobilele altor patru bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 30 şi 48 de ani, toţi din comuna Stăncuţa, au fost descoperite şi ridicate 44 de plase de pescuit multifilament şi trei păpuşi de plase.
Pe numele acestora au fost întocmite 8 dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ‘producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial prevăzută de art. 64 lit. i din OUG 23/2008 şi producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament prevăzută de art. 64 lit. k din OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, precum şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de Codul Penal’. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)