Peste 3.500 locuri de muncă au fost oferite prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila în primul semestru al anului, potrivit datelor furnizate de instituţie.
În perioada ianuarie – iunie 2022, au fost puse la dispoziţia celor interesaţi 3.547 de locuri de muncă vacante, în domenii precum construcţii, fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule, comerţ, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii de suport, transport şi depozitare, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, industrie alimentară, hoteluri şi restaurante, sănătate şi asistenţă socială.
În perioada menţionată, au fost cuprinse în diverse programe ale instituţiei un număr de 2.342 de persoane, dintre care 536 de tineri cu vârsta mai mică de 25 de ani, 1.151 persoane peste 45 de ani, 1.051 femei, 38 de persoane cu handicap, 215 persoane de etnie romă şi 30 de cetăţeni străini.
Ca urmare a implementării Programului de Ocupare a Forţei de Muncă, au fost încadrate în muncă 1.753 de persoane, 60% (1.052) din mediul urban şi 40% (701) au fost din mediul rural; 1.500 dintre persoanele menţionate au fost încadrate pe o perioadă nedeterminată, iar 253 pe o perioadă determinată.
În aceeaşi perioadă angajatorii brăileni au solicitat subvenţii pentru susţinerea unui număr de 72 de locuri de muncă vacante ce au fost ocupate de şomeri/persoane care aparţineau unor categorii dezavantajate.
În prima jumătate a anului, AJOFM Brăila a organizat opt programe de formare profesională, în care au fost cuprinşi 97 de şomeri, 33 dintre aceştia încadrându-se în muncă. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)