Peste 400 de artişti plastici profesionişti participă la cea de-a XXIII-a ediţie a Salonului Naţional de Plastică Mică de la Brăila, vernisajul fiind programat să aibă loc săptămâna viitoare la Galeriile de Artă din municipiu.
Salonul Naţional de Plastică Mică Brăila cuprinde lucrările a 431 de artişti admişi, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România şi absolvenţi ai universităţilor de artă cu lucrări de pictură, grafică, sculptură, obiect, colaj, arte decorative, fotografie, instalaţie, informează organizatorii.
Evenimentul a fost iniţiat în anul 2000 de profesorul Gheorghe Mosorescu, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti, Secţia Scenografie, astăzi preşedinte al Filialei Brăila a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului Brăila şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Brăila.