Acasă93Brăila: Protest cu peste 200 de tractoare, TIR-uri şi autoturisme pe Şoseaua...

Brăila: Protest cu peste 200 de tractoare, TIR-uri şi autoturisme pe Şoseaua de Centură; traficul este îngreunat

Peste 200 de transportatori din Brăila protestează vineri, mergând în marş cu tractoare, TIR-uri şi autoturisme pe Şoseaua de Centură a municipiului, acţiunea lor fiind îndreptată în principal împotriva scumpirii poliţelor RCA şi a carburanţilor şi creşterii impozitelor şi taxelor.

Protestatarii circulă în coloană, cu viteză redusă, de mai bine de 4 ore până la sensul giratoriu din dreptul Mall Vărsătura şi retur până la sensul giratoriu de la Şoseaua Focşani,

‘În aceste momente pe centura ocolitoare a municipiului Brăila se desfăşoară o activitate revendicativă. Efectivele de poliţie prezente în dispozitiv desfăşoară activităţi de fluidizare a circulaţiei rutiere, asigurându-se că disconfortul creat participanţilor la trafic este minim. În prezent, din cauza numărului mare de mijloace de transport aflate în trafic, viteza de deplasare este mică, traficul fiind îngreunat’, a transmis IPJ Brăila.

O delegaţie formată din 20 de protestatari a fost primită la sediul Prefecturii Brăila, la ora 15,30, de prefectul de Brăila, Iulian Timofei, pentru a-şi prezenta revendicările.

‘Încă de dimineaţă am invitat reprezentanţii protestatarilor la sediul Instituţiei Prefectului pentru ca oamenii să-şi poată prezenta în mod concret revendicările. Este important de ştiut că există dorinţă de dialog, revendicările protestatarilor să fie prezentate punctual şi concret, iar mai departe acestea să fie transmise spre soluţionare la nivel central. Revendicările protestatarilor nu se rezolvă aici, la Brăila. Dar am dat asigurări că voi transmite toate doleanţele dumnealor către domnul prim ministru, precum şi ministerelor care au competenţe în soluţionare’, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul de Brăila, Iulian Timofei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks