Angajaţii AJOFM Brăila au protestat miercuri, timp de două ore, în faţa instituţiei, cerând să fie plătiţi cu salarii corecte pentru munca depusă, să fie respectaţi şi recunoscuţi ca profesionişti în domeniu şi să nu mai fie trataţi ‘cu batjocură şi dispreţ’ de către guvernanţi.
‘Profesioniştii merită respect şi condiţii de muncă adecvate! Priviţi în jurul vostru şi veţi vedea oameni epuizaţi, care lucrează multe ore suplimentare pentru un salariu care se doreşte a fi unul corect. Suntem profesionişti, suntem dedicaţi şi suntem demni de respect şi recunoaştere. Avem dreptul la un trai decent şi la o muncă respectată, iar noi cerem exact asta! Este revoltător să vedem cum alţi colegi din alte ministere se bucură de beneficii şi salarii consistente, în timp ce noi suntem nevoiţi să acceptăm de ani buni batjocură şi dispreţ din partea guvernanţilor, a celor care ar trebui să ne reprezinte interesele. Aşadar, spunem ‘Ajunge!’ Nu vrem să mai tolerăm să fim subestimaţi şi trataţi discriminatoriu. Suntem aici pentru a cere cu tărie condiţii de muncă adecvate, personal suficient pentru a face faţă cerinţelor activităţii noastre şi o remunerare pe măsura activităţii depuse’, au transmis angajaţii din cadrul AJOFM Brăila.
Angajaţii din cadrul AJOFM Brăila, afiliaţi la Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii, solicită ‘tratament echitabil din partea guvernanţilor şi a factorilor decizionali’, ‘o evaluare justă a salariilor în conformitate cu efortul depus şi responsabilităţile asumate’, ‘asigurarea unui mediu de lucru sănătos şi sigur, precum şi resurse suficiente pentru a ne desfăşura activitatea în mod eficient’, ‘alocarea unui personal suficient pentru a face faţă volumului de muncă şi pentru a asigura servicii de calitate’.
‘Nu putem continua să acceptăm tratamentul nedrept şi ignorarea nevoilor noastre legitime. Cerem guvernanţilor să acţioneze în interesul nostru şi să recunoască contribuţia noastră la societate. Solicităm sprijinul publicului şi a colegilor noştri din diverse sectoare. Uniţi în voce şi acţiune, putem determina schimbarea de care avem atâta nevoie. Suntem profesionişti, suntem dedicaţi, suntem oameni. Este timpul să fim trataţi cu respect şi să fim recunoscuţi pentru munca noastră. Ajunge’, se mai afirmă în poziţia angajaţilor protestatari din cadrul AJOFM Brăila. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)