Zeci de meşteşugari din mai multe judeţe ale ţării participă, timp de patru zile, la Târgul Meşteşugarilor Populari, eveniment care se încadrează în manifestările dedicate Zilelor municipiului Brăila.
Târgul, amenajat pe Faleza Dunării, s-a deschis joi şi va putea fi vizitat până duminică 15 august, meşteşugarii prezenţi oferind, pe lângă produsele expuse, şi demonstraţii de lucru în faţa publicului.
‘Ca în fiecare an, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) s-a alăturat creatorilor de frumos din Brăila şi din toată ţară, pentru a prezenta publicului iubitor de tradiţional şi autentic, produsele proprii realizate în Atelierul de Revitalizare a Ţesăturilor Tradiţionale, Atelierul de ceramică, cât şi ale partenerilor ce participă la acest eveniment: Honey Loriana- produse apicole, Spiridon Florin – blănărie, pielărie, marochinărie, Simona Ţiripa – produse lavandă, Valentina Grigore – podoabe şi costume tradiţionale ruseşti, Gina Chelaru – Căsuţa cu pisici, Mihail Balaban – Miarbal Prod SRL- zacuscă şi dulceţuri tradiţionale, Paul Buţa – Galaţi, măşti populare’, se arată într-un comunicat remis de CJCPCT.
Târgul Meşteşugarilor Populari se încadrează în manifestările dedicate Zilelor municipiului Brăila, programate în perioada 9-15 august, care cuprind o serie întreagă de concerte şi spectacole, precum şi manifestările dedicate Zilei Marinei Române.
Vineri, 13 august, în Grădina Publică va avea loc un concert de promenadă susţinut de Asociaţia Culturală ‘Voces Concordiae’, vor continua spectacolele de teatru pentru copii, iar seara pe Faleza Dunării, în cadrul Caravanei Filmului Românesc, va putea fi urmărită proiecţia ‘Codin’. De la ora 19,00, este programată Parada Portului Popular, pe traseul Bariera Călăraşilor – Calea Călăraşilor – Piaţa Independenţei – Faleza Dunării.
Sâmbătă, 14 august, va avea loc la Brăila Mall o parada maşinilor de epocă, iar în Parcul Monument, spectacole de teatru pentru copii, un concert de promenadă susţinut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila şi Concursul Naţional de Karting. Pe Faleza Dunării, în cadrul Caravanei Filmului Românesc, va putea fi urmărită proiecţia ‘Titan Vals’. Tot pe Faleza Dunării va fi ‘Ziua Poţilor Deschise’ – prezentarea navelor, armamentului şi tehnice din dotare a Flotilei Fluviale, iar spre seară va avea loc prezentarea echipei de handbal HC Dunărea Brăila, urmată de concerte susţinute de trupa Taxi şi de trupa Holograf.
Duminică, 15 august, vor continua Concursul Naţional de Karting şi Caravana filmului românesc, va avea loc premierea concursului de şah. Pe Faleza Dunării, de la 10,00, vor avea loc manifestările dedicate Zilei Marinei Române, iar de la ora 20,00 este programată retragerea cu torţe, pe muzica militară a Garnizoanei Brăilă. Pe scena de pe Esplanada Dunării vor susţine spectacole ansamblurile ‘Pandelaşul’, ‘Pandora’ al Asociaţiei Culturale Filo-Elene ‘Eleftheria’, Jampa Orchestra, Randi, iar de la ora 22,00 va concerta Loredana, Zilele Brăilei urmând să se încheie cu un show de artificii şi lasere.