AcasăStiri generaleBrăila: Trofeul Festivalului 'Johnny Răducanu' a fost câştigat de Baptiste Pfaff Stanek...

Brăila: Trofeul Festivalului ‘Johnny Răducanu’ a fost câştigat de Baptiste Pfaff Stanek din Elveţia

Trofeul Festivalului Internaţional de Jazz ‘Johnny Răducanu’ de la Brăila, organizat în memoria celui mai cunoscut jazzman român al tuturor timpurilor, a fost câştigat de Baptiste Pfaff Stanek din Elveţia, potrivit informaţiilor furnizate de organizatorii evenimentului.

Ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, Festivalul ‘Johnny Răducanu’ s-a desfăşurat, în perioada 29-31 octombrie, în condiţii de pandemie, cu sala ocupată în proporţie de 30%.

În concurs au fost selectaţi 14 concurenţi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, potrivit regulamentului, între care 5 banduri, 5 solişti instrumentişti şi 4 solişti vocali, Marele Trofeu fiind câştigat de Baptiste Stanek din Elveţia, solist la saxofon.

Premiul pentru cel mai bun solist instrumentist a fost câştigat de chitaristul Daniele Cordisco (Italia), premiul pentru cel mai bun solist vocal a fost obţinut Giovanna Magro (Italia), iar cel pentru cea mai bună formaţie de Fokuskatzli (Elveţia, Anglia, Italia, Spania). Cel mai promiţător tânăr interpret a fost desemnat bandul Fernando Brox Trio (Spania), iar premiul pentru cea mai bună compoziţie a fost câştigat de Vark3s (Italia).

Premiile festivalului au fost în valoare totală de 13.000 de euro, respectiv Trofeul Johny Răducanu – 4.000 euro, Premiul pentru Cel mai bun solist instrumentist – 1.500 euro, Premiul pentru Cel mai bun solist vocal – 1.500 euro, Premiul pentru Cea mai bună formaţie – 3.000 euro, Premiul pentru cel mai promiţător tânăr interpret – 1.500 euro şi Premiul pentru cea mai bună compoziţie – 1.500 euro.

”Festivalul este organizat în scopul omagierii ilustrului brăilean Johnny Răducanu, a perpetuării operei sale, a personalităţii sale artistice distincte. Marea sa dragoste pentru oraşul natal, Brăila, întrecută doar de dragostea pentru muzica, atenţia acordată constant tinerilor creatori sau interpreţi de jazz vor fi celebrate anual şi în acest mod”, au transmis organizatorii.

Festivalul este organizat la Brăila, locul de naştere al lui Johnny Răducanu, de Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean de Creaţie şi Primăria Brăila.

Muzicianul Johnny Răducanu (numele real Răducanu Creţu) (1931 – 2011), binecunoscut contrabasist, pianist, compozitor, aranjor, s-a născut la Brăila, într-o familie cu tradiţii muzicale de peste 300 de ani, de pe timpul lăutarului Petre Creţu Solcanu. A fost membru al orchestrei Casei de discuri ”Electrecord” (1957-1971) şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1971). Ca instrumentist sau orchestrator şi-a adus contribuţia la realizarea majorităţii discurilor româneşti de jazz. Marele jazzolog american Leonard Feather l-a numit ”Mr. Jazz of Romania”. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks