Consiliul Local Municipal (CLM) Brăila şi-a dat acordul, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru relocarea utilităţilor de pe terenul municipalităţii aflat în zona de construire a Podului peste Dunăre. Hotărârea care vizează ‘utilizarea terenurilor aflate în proprietatea municipiului Brăila afectate temporar de lucrările pentru relocare reţele electrice şi de telecomunicaţii şi organizare de şantier – ‘Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila” a fost aprobată în şedinţă extraordinară, ca urmare a unei solicitări venite din partea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi a societăţii care a câştigat licitaţia pentru efectuarea respectivelor lucrări. ‘Ne-au sunat cei de la CNAIR şi ne-au rugat, dacă este posibil, să urgentăm un pic lucrurile, deoarece vremea este bună şi ei doresc să nu mai aştepte şedinţa ordinară din 29 ianuarie 2021 şi să înceapă procedurile un pic mai repede. Au nevoie de acordul CLM, din acest motiv am considerat că este absolut oportun şi necesar să convocăm această şedinţă şi să dăm tot sprijinul din partea Primăriei Municipiului Brăila pentru relocarea utilităţilor la Podul peste Dunăre’, le-a transmis consilierilor locali, în cadrul şedinţei extraordinare de CLM, primarul Brăilei, Marian Dragomir. În ceea ce priveşte operaţiunea de relocare a conductelor de apă-canal din zona Podului peste Dunăre, lucrările au demarat în august anul trecut şi sunt executate de Compania de Utilităţi Publice Dunărea, care are un contract încheiat în acest sens. ‘Pentru a începe lucrările la drumul de legătură dintre centura Brăilei şi pod este nevoie şi de relocarea unor stâlpi de iluminat de pe DN 2B, sarcina revenind Primăriei municipiului Brăila’, se arată într-un comunicat de presă remis, în august 2020, de Instituţia Prefectului. Lucrările la Podul suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, sunt în grafic, ele aflându-se în cea de-a noua fază de execuţie a blocului de ancoraj. ‘Ne aflăm în faza a noua de execuţie a blocului de ancoraj, o parte principală a acestui proiect, care asigură detensionarea cablurilor care vin de la fiecare dintre cele două turnuri. Pentru realizarea acestui proiect, s-au turnat cantităţi impresionante de beton începând cu luna octombrie a anului trecut. S-a muncit într-un ritm alert, 24 de ore din 24, pentru a putea ajunge la faza la care suntem acum’, a declarat ing. Viorel Eşanu, responsabil cu monitorizarea lucrărilor din punct de vedere structural şi hidrotehnic. Potrivit ing. Viorel Eşanu, turnurile de susţinere a celor două cabluri, construite pe cele două maluri ale Dunării, în judeţele Brăila şi Tulcea, sunt deja gata şi au o înălţime de 192 metri, fiind cele mai înalte construcţii din România. Licitaţia pentru realizarea podului a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme – una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, 18 luni fiind alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie. Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 km, care vor face legătura cu podul. Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 metri, dintre care 1.120 metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 metri pe malul dinspre Brăila şi 364 metri pe malul dinspre Tulcea. Lăţimea totală va fi 31 metri şi va cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,50 metri lăţime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 metri fiecare.