AcasăStiri generaleBrăilean amendat cu 5.000 de lei pentru că a plecat din carantină;...

Brăilean amendat cu 5.000 de lei pentru că a plecat din carantină; a fost prins consumând alcool pe stradă

Un brăilean în vârstă de 32 de ani a fost amendat cu 5.000 de lei după ce a părăsit domiciliul înainte de expirarea perioadei de carantinare, acesta fiind prins de jandarmi pe stradă consumând alcool.

”Un brăilean în vârstă de 32 ani nu a mai avut răbdare să termine perioada de carantinare, iar în Ajunul Crăciunului a plecat de acasă pentru a consuma alcool la colţ de stradă. Nu ştim dacă pofta de a chefui a fost atât de mare ori a vrut să testeze vigilenţa autorităţilor”, precizează luni IJJ Brăila.

Potrivit sursei citate, acesta a primit două amenzi – una în valoare de 5.000 lei pentru că a părăsit domiciliul înainte de expirarea perioadei de carantinare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, iar cealaltă, în valoare de 100 lei, pentru că a consumat alcool pe stradă, în conformitate cu Legea nr. 61/1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks