Brâncuşi145/ Doina Lemny: Pentru mine, Brâncuşi e un tovarăş de drum; mă simt însoţită de acest artist în permanenţă

Un mare artist ca Brâncuşi este de o complexitate excepţională; opera sa, de o bogăţie incredibilă, invită la a reflecta asupra actului creator, a declarat, pentru AGERPRES, Doina Lemny, muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă – Centrul ‘Georges Pompidou’ de la Paris. În preajma aniversării a 145 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, Doina Lemny mărturiseşte că se simte însoţită permanent de artist – ‘un tovarăş de drum’, aşa cum îl numeşte, care îi deschide noi şi noi portiţe de exploatat în detaliu. ‘Mă simt însoţită de acest artist în permanenţă; el este pentru mine un tovarăş de drum, care îmi deschide noi portiţe de fiecare dată, pe care eu le exploatez în cel mai mic detaliu. Un mare artist ca Brâncuşi este de o complexitate excepţională; opera sa, de o bogăţie incredibilă, invită la a reflecta asupra actului creator, asupra concepţiei sale artistice construită în intimitatea atelierului parizian şi în dialog cu artiştii din generaţia sa. Am încercat întotdeauna să mă apropii cât mai mult de intenţiile artistului care ne-a lăsat opere esenţiale, capabile să dialogheze cu artele primitive şi în acelaşi timp să sugereze noi căi spre modernitate’, afirmă Doina Lemny. Este şi motivul pentru care, povesteşte ea, după ce a publicat o parte din arhiva păstrată la Bibliotheque Kandinsky de la Centrul Pompidou din Paris încă de la sfârşitul secolului trecut, a considerat util să publice şi două corespondenţe care i s-au părut importante pentru parcursul lui: corespondenţa cu Marcel Duchamp (publicată la editura Dilecta, Paris, 2017) şi corespondenţa cu Marthe Lebherz (‘Brancusi & Marthe ou l’histoire d’amour de Tantan et Tantan’, apărută în acelaşi an la editura Fage). ‘Ambele dezvăluie aspecte importante din viaţa lui Brâncuşi: prima – relaţia sa cu unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX, Marcel Duchamp, care i-a deschis căile spre Statele Unite, iar a doua – povestea sa de dragoste cu o tânără dansatoare elveţiancă, pe care Brâncuşi a angajat-o ca secretară în 1925 – 1927. Oricine se poate întreba dacă este judicios să dezvălui intimitatea artistului, mai ales când ştim că el era pudic şi secret. Am considerat că este mai util să prezint aceste documente decât să dau curs legendelor care s-au creat în jurul omului Brâncuşi. De aceea, m-am bucurat când Silvia Colfescu, directoarea editurii Vremea din Bucureşti, mi-a propus să publice aceste două volume în română, în 2019’, a precizat Doina Lemny. În anul 2019, a fost solicitată să organizeze expoziţia Brâncuşi în cadrul Festivalului Internaţional Europalia, când România a fost ţară invitată. Pentru ea ‘a fost un adevărat challenge’. ‘E foarte dificil să organizezi o asemenea expoziţie având în vedere dificultatea de a obţine împrumuturi din cele mai importante colecţii din lume, ca şi de raritatea operelor lui Brâncuşi şi de fragilitatea lor. Am lucrat cu o mică echipă a Societăţii Europalia din Bruxelles şi cu o echipă activă de la Institutul Cultural Român, căruia îi aduc omagiu şi pe această cale. Fără această colaborare, expoziţia nu ar fi fost posibilă, dată fiind dificultatea organizării unei astfel de manifestări: de la negocierea împrumuturilor până la transportul şi asigurările operelor’, povesteşte muzeograful. Rolul său de curator a fost complex: prezentarea unui concept realist legat de posibilitatea obţinerii unor opere esenţiale, bazat pe o cunoaştere aprofundată a colecţiilor publice şi private din lume, susceptibile a împrumuta operele dorite, munca intensă alături de scenograf pentru a pune în spaţiu toate lucrările (aproximativ 250 de opere şi documente) şi, nu în ultimul rând, conceperea unui catalog demn de a reprezenta o expoziţie de asemenea anvergură. ‘Pentru catalog, a trebuit să îi constitui structura – concepută după secvenţele expoziţiei – să solicit autorii anumitor capitole şi, bineînţeles, să scriu o mare parte din texte. Am făcut apel la colegi specialişti în domeniu, pentru care am un respect deosebit şi care au răspuns prezent la propunerea mea. Expoziţia a fost vizitată de zeci de mii de persoane şi a avut un foarte mare ecou mediatic. Catalogul, apărut la editorul belgian Snoeck, a fost publicat în trei ediţii: franceză, engleză şi neerlandeză şi a fost reeditat chiar din timpul expoziţiei, pentru că primul tiraj s-a epuizat. Precizez aceste aspecte ca argument al importanţei evenimentului care va rămâne profund marcat în memorii şi în istoria artei’, a reamintit Doina Lemny. Recent, a publicat o carte la editura Vremea – ‘L-au întâlnit pe Brâncuşi/ Ils ont rencontre Brancusi’, editată în română şi franceză şi o ultimă parte în engleză. ‘A dospit în mintea mea de mai mulţi ani. Eu nu pot să îmi propun să scriu o carte, să mă aşez la birou şi să încep să scriu: ideile îmi vin pe parcursul unor cercetări, al unor lecturi, unor reflectări ce pot lua ani de zile. Între 1992 şi 1997, pe când îmi pregăteam teza de doctorat referitoare la mediul artistic şi cultural în care a evoluat Brâncuşi, am decis să întâlnesc persoane care îl cunoscuseră, care îl vizitaseră la atelierul din Impasse Ronsin. Erau, de altminteri, ultimele în viaţă care puteau aduce mărturii despre artist. Am început cu personalităţile prezente în momentul donaţiei pe care a făcut-o artistul statului francez: soţii Pascu şi Irene Atanasiu, pe care Brâncuşi i-a şi cununat. Pascu Atanasiu a fost doctorul artistului în ultima parte a vieţii şi deci mărturia sa are o valoare foarte mare. Apoi, am solicitat un interviu profesorului Bernard Dorival, fost director adjunct al Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris, în funcţie în perioada primirii acestei donaţii. Artişti, scriitori, muzicieni au dorit să îmi aducă mărturiile lor, mândri că au avut ocazia de a-l fi întâlnit pe marele artist. Printre aceştia, vecinii din Impasse Ronsin, Claude şi Xavier Lalanne, Hanna BenDov sau ‘Anica’, aşa cum îi spunea prieteneşte Brâncuşi, Francois Stahly, Etienne Hajdu, Jacqueline Matisse-Monnier, Stanislas Lelio, istoricul de artă Dora Vallier. Am avut fericita ocazie să îl intervievez pe unul dintre cei mai importanţi specialişti ai artistului român, Sidney Geist, cu care am comunicat în nenumărate rânduri şi de la care am învăţat multe. Din 1997 şi până în 2020 au trecut mai bine de douăzeci de ani, timp în care am realizat alte publicaţii. Am considerat necesar să traduc aceste mărturii în română şi să le public în ediţie bilingvă la o editură românească pentru a le pune la dispoziţia unui public cât mai larg. Cred că aceste mărturii completează fericit arhivele pe care le-am publicat de-a lungul anilor. Împreună contribuie la o mai bună înţelegere a personalităţii şi creaţiei artistului’, a afirmat Doina Lemny. Ea subliniază că această activitate editorială este ‘o acumulare de studii de lungă durată’, care i-au îmbogăţit cunoaşterea operei şi personalităţii artistului român. ‘Pe parcursul cercetării, noi idei se acumulează, le pun deoparte într-un colţ de calculator şi apoi le reiau deîndată ce mă simt capabilă să le înlănţui şi mai ales să le argumentez. De pildă, mi-am propus de mai bine de cinci ani să scriu o carte despre iubirile lui Brâncuşi pe baza documentelor pe care le am la îndemână, a unor mărturii serioase, a decriptării câtorva mesaje din notele de atelier ale artistului. Legăturile între evenimente se fac aproape natural. Aceasta îmi permite să pot fi cât mai aproape de realitate – cât poate fi ea precisă în cazul lui Brâncuşi! Spun acest lucru pentru că Brâncuşi nu îşi deschidea inima şi viaţa oricui şi în orice situaţie. Şi, apoi, este lipsit de respect faţă de el să îi atribui tot felul de aventuri fără nicio bază – cum este ‘povestea de dragoste’ cu Maria Tănase, atât de des evocată de jurnalişti şi scriitori care n-au văzut niciun document privitor la acest aspect. Acesta este, de altminteri, un aspect din viaţa intimă a artistului, pe care trebuie să îl abordezi cu delicateţe şi prudenţă, mai ales că artistul nu îşi deschidea uşor sufletul. Misterul Brâncuşi rămâne aproape intact, în ciuda certitudinii afişate cu prea mare uşurinţă de anumiţi publicişti. Am lăsat acest subiect deoparte pentru a dezvolta alte proiecte, în ordinea posibilităţii de publicare. Dar el va vedea o formă definitivă în 2022, cel puţin aşa sper eu. Dar, până atunci, mai am în laboratorul meu şi alte lucrări care, sper, vor vedea curând lumina tiparului’, a dezvăluit muzeografa. Întrebată despre preconizata închidere temporară a Centrului Pompidou, deci şi a Atelierului Brâncuşi, Doina Lemny a precizat că, în ultima perioadă, s-a constatat, ca urmare a unor teste privind structura clădirii proiectată de arhitecţii Renzo Piano şi Richard Rogers, că ea nu mai corespunde normelor actuale de securitate. ‘Astfel s-a hotărât să se închidă Centrul Pompidou, începând cu anul 2023 până în 2027, pentru lucrări de modernizare, în speranţa că va îmbrăca un aspect reînnoit pentru a sărbători 50 de ani de la deschidere. Dar, până atunci, muzeul îşi va continua activitatea, destul de fragilizată în perioada aceasta de pandemie. Cum mai sunt doi ani până la închiderea pentru restaurare, nu sunt alte precizări. Important pentru moment este să se poată continua activitatea muzeală şi de cercetare’, a subliniat Doina Lemny. Doina Lemny este doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă – Centrul Pompidou din Paris, specialistă în sculptura din prima jumătate a secolului XX. Este co-curatoare a celor şapte expoziţii tematice la Atelierul Brâncuşi din perioada 1998 – 2002. A fost curatoarea expoziţiei ‘Antoine Pevsner în colecţiile Centrului Pompidou’ (2001), ‘Daţiunea Brâncuşi’ (2003), ‘Henri Gaudier-Brzeska în colecţiile Centrului Pompidou’ (2009) şi a coordonat cataloagele publicate cu ocazia organizării expoziţiilor.