Instalaţiile care produc zăpadă artificială la Poiana Braşov au fost puse în funcţiune în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat viceprimarul municipiului Braşov, Sebastian Rusu.
‘Am o veste bună pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Noaptea trecută, am început să producem zăpadă artificială. Temperaturile sunt negative şi vom profita de aceste zile pentru a produce zăpadă artificială. Sezonul trecut, în prima parte, am schiat pe zăpada pe care am produs-o cu apă din lac. Astfel că, atâta timp cât vremea ne permite, vom produce zăpadă artificială, dar sperăm să avem parte şi de precipitaţii, astfel încât să avem un sezon bun de schi, ceea ce înseamnă bunăstare pentru municipiu’, a afirmat Rusu.
Deocamdată nu este stabilită data deschiderii oficiale a sezonului de schi în Poiana Braşov, iar municipalitatea nu a anunţat noi tarife pentru transportul pe cablu şi nici condiţiile în care turiştii vor avea acces la acesta, mai exact dacă va fi sau nu nevoie să prezinte certitificat verde COVID-19.
Începând din ultimii doi ani, din cauza lipsei ninsorilor consistente în luna decembrie, data deschiderii oficiale a sezonului de schi a fost decalată până la 1 ianuarie, însă în primăvară iubitorii sporturilor de iarnă au putut profita de pârtii până în aprilie. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)