Activităţile didactice de la Universitatea Transilvania din Braşov se vor desfăşura, în noul an academic, cu prezenţa fizică a studenţilor, a decis conducerea instituţiei de învăţământ superior.
Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, după un an în care activitatea didactică s-a desfăşurat fie online, fie hibrid, studenţii universităţii braşovene vor începe cursurile ‘în bănci’ în această toamnă.
‘Au fost luate toate măsurile pentru a se asigura desfăşurarea în condiţii de maximă siguranţă din punct de vedere epidemiologic a tuturor activităţilor pe care le vom derula, universitatea având infrastructura necesară care să faciliteze desfăşurarea procesului didactic pentru studenţii aflaţi în dificultate din cauza unor afecţiuni. Universitatea va actualiza măsurile luate în funcţie de recomandările autorităţilor şi situaţia epidemiologică ori de câte ori este nevoie’, a precizat sursa citată.
Conform acesteia, în căminele Universităţii, precum şi în alte clădiri ale instituţiei, au fost efectuate reparaţii, iar procesul de reabilitare a corpurilor Universităţii va continua şi pe parcursul anului universitar.
Totodată, programele de stimulare a studenţilor performanţi vor continua şi în acest an universitar, un număr de 60 de studenţi din anul I, care au fost şefi de promoţie în liceu sau care au obţinut media 10 la bacalaureat urmând să primească un laptop, cazare şi masă gratuite.
De asemenea, va continua programul ‘Fii în centru’, prin care studenţii Universităţii vor primi burse de până la 100.000 de euro pentru proiectele care vizează dezvoltarea şi digitalizarea universităţii.
În anul universitar 2021-2022, la Universitatea Transilvania din Braşov vor studia aproximativ 20.000 de studenţi, dintre care aproape 5.000 sunt în anul I, la programele de licenţă, a menţionat sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)