Ambasadorul Iranului la Bucureşti, Seyed Hossein Sadat Meidani, doreşte relansarea relaţiilor economice între companii din ţara sa şi mediul de afaceri din Braşov, se arată într-o informare transmisă miercuri de Instituţia Prefectului Braşov.
‘Prefectul Mihai Cătălin Văsii l-a asigurat pe înaltul oaspete de întregul sprijin pentru facilitarea organizării în Braşov a unor evenimente culturale, eventual în colaborare cu Consiliul Judeţean şi/sau Primăria municipiului Braşov, precum şi pentru angajarea unor discuţii cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov’, a precizat sursa citată.
Prefectul judeţului Braşov, Mihai Cătălin Văsii, l-a primit miercuri, la sediul Instituţiei Prefectului, pe Seyed Hossein Sadat Meidani, ambasadorul Republicii Islamice Iran în România, la solicitarea acestuia.
Vizita a survenit în contextul în care anul acesta, în luna iulie, se vor împlini 120 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, a menţionat sursa citată.