Poliţiştii de combatere a crimei organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT Braşov, au reţinut, în urma unor percheziţii domiciliare şi informatice, un bărbat suspectat de pornografie infantilă, au transmis, miercuri, IGPR şi DIICOT.
Conform surselor citate, bărbatul are antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru săvârşirea de infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale.
‘În fapt, s-a reţinut că inculpatul a contactat prin intermediul reţelelor de socializare mai multe persoane vătămate minore pe care le-a determinat să producă şi să îi transmită materiale pornografice. (…) În cauză au fost efectuate percheziţii domiciliare şi informatice, în urma cărora au fost identificate materiale pornografice cu minori în sistemele informatice ridicate de la inculpat’, se arată într-un comunicat DIICOT.
Bărbatul a fost reţinut marţi, pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de pornografie infantilă în formă continuată.
Miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov şi poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, a menţionat sursa citată.