AcasăStiri generaleBraşov: Bărbatul acuzat de dubla crimă din Bran, în arest preventiv

Braşov: Bărbatul acuzat de dubla crimă din Bran, în arest preventiv

Bărbatul acuzat de dubla crimă din localitatea Şimon, comuna Bran, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, Tribunalul Braşov admiţând propunerea reprezentanţilor Parchetului.

Conform preşedintelui Tribunalului Braşov, Cristina Ciolacu, inculpatul a depus contestaţie faţă de decizia de arestare, prin avocatul său desemnat din oficiu.

Bărbatul a fost reţinut luni seara, în urma unei percheziţii efectuată la domiciliul său.

El este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi omor calificat.

Bărbatul este acuzat că şi-ar fi omorât vărul şi pe soţia acestuia, cu care erau vecini, motivul disputei fiind legat de terenul pe care cele două case se aflau.

Victimele aveau 38 de ani – bărbatul şi 32 de ani – femeia, el fiind paramedic, iar ea asistentă medicală. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks