Acasă93Braşov: #CasaPlină, un centru pentru seniori, copii defavorizaţi şi animale abandonate, amenajat...

Braşov: #CasaPlină, un centru pentru seniori, copii defavorizaţi şi animale abandonate, amenajat la Sânpetru de două asociaţii

Un centru pentru seniori, copii din familii cu situaţii financiare precare, dar şi pentru animale abandonate, va fi amenajat în judeţul Braşov, în cadrul proiectului intitulat #CasaPlină, implementat în colaborare de două asociaţii.

‘Asociaţia Zi de Bine demarează un nou proiect, în colaborare cu Asociaţia BertaLand, un centru special pentru bătrânii abandonaţi în spitale sau care trăiesc singuri şi copii care provin din familii cu situaţii financiare precare, dar şi pentru animalele abandonate. Această iniţiativă inedită, concentrată simultan pe cele trei segmente, are rolul de îmbunătăţire a calităţii vieţii prin asigurarea unui spaţiu sigur, atractiv şi activ, unde vor avea loc activităţi educaţionale, de socializare, de mişcare şi de creaţie, special pregătite pentru beneficiari. Centrul BertaLand sau #CasaPlină va fi amenajat în Sânpetru, judeţul Braşov şi îşi va deschide porţile la sfârşitul lunii iulie’, se arată într-un comunicat remis, miercuri, de Asociaţia Zi de Bine

Conform sursei citate, în cadrul centrului vor avea loc activităţi pentru seniori – de la seri de dans, concursuri de şah şi yoga până la ateliere creative, terapii şi excursii, iar copiii vor beneficia de diverse activităţi şi ateliere, care le vor oferi o bază stabilă pentru educaţia civică, dezvoltarea socială armonioasă şi completarea lacunelor educaţionale.

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 40.000 euro, sprijinit din partea unor companii private.

‘Acum doi ani am colaborat pentru prima dată cu Asociaţia BertaLand, când am reuşit să ducem la bun sfârşit o campanie de ajutorare a bătrânilor singuri, de Crăciun. Mai exact, pentru 200 de bunici uitaţi de lume. De atunci, asociaţia a dezvoltat mai multe programe care ajută la integrarea socială şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru copiii din familii cu situaţii financiare precare, pentru seniori care au nevoie de ajutor şi de un adăpost, dar şi pentru animale abandonate sau abuzate. Astăzi ducem mai departe visul Laurei, fondatoarea Asociaţiei BertaLand, şi amenajăm acel Acasă care va integra nevoile tuturor’, au declarat Melania Medeleanu şi Luciana Zaharia, fondatoarele Asociaţiei Zi de Bine, în comunicatul citat.

La centrul BertaLand nu vor exista cuşti, astfel animalele abandonate vor fi preluate în regim de foster şi pregătite pentru o viaţă în familie, având contact direct cu copiii, seniorii, dar şi cu şi animale din cadrul centrului. Ulterior, la momentul adopţiei, animalele vor fi deja obişnuite cu oamenii, crescând astfel şansele ca integrarea lor să fie rapidă şi adopţia permanentă, se precizează în documentul citat.

‘Ideea de BertaLand a fost mereu acolo, în sufletul meu, într-un fel sau altul. În 2019, am înfiinţat Asociaţia BertaLand iar astăzi mă bucur nespus că am început să lucrez la proiectul meu de suflet, un loc atât de special, care va integra nevoile a trei segmente diferite, seniori, copii şi animale, dar care au acelaşi scop comun, nevoia de a şti că nu sunt singuri’, a declarat Laura Bercean, fondatoarea Asociaţiei BertaLand.

Cei care doresc să susţină proiectele realizate de Asociaţia Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naştere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks