Un număr de 200 de persoane sunt aşteptate să participe, în perioada 16 – 18 martie, la cea de a şasea ediţie a Forumului Cooperării Descentralizate Româno-Franceze, eveniment la organizarea căruia Consiliul Judeţean Braşov va participa cu suma de 114.000 de lei, ce va fi suportată din bugetul judeţului.
Suma, reprezintă aproape jumătate din bugetul estimat al evenimentului şi urmează să acopere cheltuielile cu masa celor 150 de participanţi din România şi 50 din Franţa.
Iniţial, prin Protocolul de colaborare semnat, în 10 februarie, de către organizatori se stabilea că suma de aproape 290.000 de lei, necesară în acest scop, urma să fie suportată din bugetul CJ Braşov, urmând să fie recuperată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului.
Consilierii judeţeni braşoveni au aprobat luni, modificarea documentului în sensul în care aceste cheltuieli sunt împărţite între organizatori – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România şi Asociaţia Comunelor din România.
Astfel, MDLP va suporta deplasarea de la Bucureşti la Braşov a reprezentanţilor Franţei, precum şi deplasarea tuturor participanţilor la Bran, costurile legate de traducere şi închirierea sălilor de conferinţe în care se va desfăşura evenimentul, dar şi cazarea invitaţilor – miniştri, ambasadori, reprezentanţii unor asociaţii din Republica Moldova.
Structurile asociative, parteneri în organizarea evenimentului, vor plăti pentru materialele promoţionale necesare Forumului.
Evenimentul se desfăşoară, alternativ, în România şi în Franţa.
Temele propuse a fi dezbătute în cadrul forumului vor fi ‘România şi Franţa, state membre în Uniunea Europeană’,’De la Covid 19 la Europa Sănătăţii: care sunt implicaţiile pentru autorităţile publice locale din România şi Franta’, ‘Facilitatea de recuperare şi rezilienţă: ce obiective şi ce priorităţi sunt pentru autorităţile publice locale din România şi Franţa’ şi ‘Pactul verde european: ce implicaţii se creează pentru autorităţile publice locale din România şi Franţa’.
Conform documentelor aprobate de consilierii judeţeni, evenimentul va reprezenta o oportunitate de a promova iniţiative locale, de a consolida reţeaua de parteneri existenţi şi de a încuraja dezvoltarea unei noi cooperări între România şi Franţa. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)