Filarmonica Braşov va susţine pe 23 mai un concert în aer liber, în Poiana Narciselor din comuna Şercaia, cu scopul de a atrage atenţia asupra importanţei protejării acestei zone, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.
Evenimentul a fost intitulat ‘Ia cu Tine doar Muzica, Lasă Narcisele în Poiană’ şi va include un recital al 4Tune Quartet compus din Roxana Barsan (vioara I), Corina Tofănel (vioara a II-a), Simona Gurău (violă) şi Alexandra Enache (violoncel), cunoscut pentru interpretarea clasică a unor piese din repertoriul pop-rock din anii ’60 şi până astăzi.
Poiana Narciselor se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 400 de hectare, iar peisajul deosebit atrage mii de turişti în fiecare an. Din păcate însă, unii dintre aceştia, când pleacă, iau cu ei narcise, ceea ce, în decursul anilor, a dus la o scădere a numărului de narcise din poiană, a precizat sursa citată.
‘Avem în jurul nostru foarte multe locuri minunate, pe care ar trebui să le preţuim şi să le protejăm pentru a ne asigura că şi generaţiile viitoare se vor bucura de ele. Poiana Narciselor este unul din acele locuri. De aceea, dorim să le oferim vizitatorilor poienii o experienţă deosebită, pentru a-i încuraja să ia cu ei amintiri plăcute, nu flori. Mai mult, eu cred că Filarmonica Braşov este o parte activă a comunităţii braşovene şi din acest motiv vrem să fim implicaţi în diverse cauze comunitare’, a declarat, potrivit comunicatului citat, managerul Filarmonicii Braşov, Ioan-Dragoş Dimitriu.