Cunoscutul artist Dimitri Vegas va urca pe scena principală a primei ediţii a festivalului Massif, care va avea loc în perioada 3-5 martie în Poiana Braşov, în deschiderea show-ului acestuia urmând să mixeze soţia sa, Mattn, aflată şi ea în 100 DJ Mag.
Pe scenele Massif vor urca şi Quintino, Nicky Romero, Kadebostany, B.U.G. Mafia, Inna, Delia, Grasu XXL, Dirty Nano, Pascal Junior, Killa Fonic şi mulţi alţii, au transmis, vineri, organizatorii festivalului într-un comunicat de presă.
Dimitri Vegas, unul dintre headlinerii ediţiei de anul acesta, la festivalul Massif, este jumătatea celui mai cunoscut duo de DJ, Dimitri Vegas & Like Mike.
În 2022, cei doi artişti au urcat două poziţii în clasamentul dedicat DJ-ilor profesionişti, Top 100 DJ Mag, clasament în care ocupă locul 3. Dimitri Vegas a ajuns, alături de fratele său, la toate marile evenimente ale lumii, reuşind să ocupe statutul de superstar în lumea muzicii electronice, fiind invitat ca artist oficial şi la finala UEFA Champions League Final în Madrid. E un DJ care generează big buzz pe scenele marilor festivaluri, show-urile live sunt pline de energie.
În ultimii doi ani, Dimitri Vegas şi-a consolidat cariera în cinematografie. După câteva roluri memorabile în blockbusteruri precum Rambo: Last Blood, Men In Black: International, Yummy, H4Z4RD, Dimitri Vegas a fost ales şi în distribuţia noului film din seria Jurassic World: Dominion. Filmul a avut premiera în luna iunie 2022 şi a avut încasări de peste 1 miliard de dolari la nivel mondial.
Nicky Romero este un alt DJ care va ajunge în luna martie în Poiana Braşov, la Massif. În ultimii ani, Nicky Romero a lansat piese la care a colaborat cu cei mai cunoscuţi producători ai lumii, de la Avicii la David Guetta, Calvin Harris, Hardwell, Tiesto, Fedde le Grand sau Armand van Helden. Considerat un dance music megastar, Nicky Romero continuă să fie o prezenţă constantă pe scena celor mai mari festivaluri din lume. Olandezul este proprietarul unui label, Protocol Recordings, care în acest an celebrează 10 ani de existenţă, iar show-ul radio cu acelaşi nume este difuzat în 71 de ţări ale lumii.
Organizatorii Massif şi un live act legendar din România, trupa B.U.G. Mafia, care va susţine un concert live pe mainstage-ul festivalului.
B.U.G. Mafia este singurul nume cu 5 nominalizări la Premiile MTV 2004; membrii trupei au câştigat la cele mai importante categorii – ‘Cel mai bun album’ şi ‘Cel mai bun act hip hop’. Dincolo de cifre şi trofee, B.U.G. Mafia este o trupă fenomen a culturii underground din România. Artiştii au trecut de barierele sociale şi au adus împreună oameni din medii diferite prin
intermediul muzicii.
Cele mai cunoscute nume din muzica românească – Inna, Delia, Grasu XXL şi Killa Fonic, alături de artişti consacraţi din dubstep, grime, trap, hip-hop, trip-hop, rock şi dance, vor ajunge în luna martie în Poiana Braşov pentru prima experienţă Massif: Rava, Oscar, HVNDS, Pascal Junior, Hollygood Gang, David Ciente, Shaun Warner, Bad & Boujee, Dirty Nano, DJ Sauce, Alex Super Beats, Pici, Carmen Chindriş şi Taraful Rutenilor.
Lupii lui Calancea, unul dintre cele mai apreciate proiecte muzicale ale momentului din Republica Moldova, combină pasajele clasice de folclor cu ritmuri de drum’n’bass într-un sunet nou cunoscut sub denumirea de folclor urban. Lupii lui Calancea vor avea un show special împreună cu Surorile Osoianu.
Prima ediţie Massif va avea 7 scene – 3 scene pe Pârtia Bradu, iar alte 4 scene sunt realizate în parteneriat cu apres ski-urile renumite din staţiune.
Preţul abonamentelor porneşte de la 79 de euro plus taxe, cel mai scump, VIP ridicându-se la 250 de euro, şi pot fi achiziţionate de pe bemassif.com.