AcasăStiri generaleBraşov: Doi tineri, arestaţi pentru pornografie infantilă şi şantaj; victima lor -...

Braşov: Doi tineri, arestaţi pentru pornografie infantilă şi şantaj; victima lor – o fată de 12 ani

Doi tineri au fost arestaţi preventiv, în baza unor mandate emise de Tribunalul Braşov, pentru 30 de zile, fiind bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi şantaj, au transmis, joi, IGPR şi DIICOT.

Unul dintre cei doi este un minor, de 16 ani, din judeţul Mehedinţi, bănuit că ar fi convins o minoră să se filmeze în ipostaze de nuditate şi să-i trimită imaginile foto şi video, iar cel de-al doilea – un tânăr de 21 de ani din Braşov, care a şantajat victima că le va face publice şi, când aceasta nu i-a dat bani, a transmis materialele pornografice altor două persoane.

Victima este o fată de 12 ani, din Braşov, a precizat IGPR.

‘În cauză s-a reţinut faptul că, în decembrie 2022, unul dintre inculpaţi a iniţiat şi dezvoltat o relaţie online cu o persoană vătămată minoră, în cadrul căreia a determinat-o pe aceasta să producă şi să îi transmită, prin intermediul unei reţele de socializare, materiale cu conţinut sexual explicit. La refuzul persoanei vătămate minore de a continua relaţia şi implicit de a mai produce şi transmite materiale cu caracter pornografic, în ianuarie 2023, inculpatul a ameninţat că va distribui, iar ulterior a distribuit, în mediul online, mai multe dintre materialele deţinute. În cursul aceeaşi luni, ianuarie 2023, cel de al doilea inculpat, care a intrat în posesia unor materiale cu conţinut sexual explicit cu persoana vătămată minoră, transmise de către primul inculpat, a contactat persoana vătămată minoră şi i-a solicitat diverse sume de bani pentru a nu face publice aceste materiale, iar la refuzul acesteia, le-a distribuit către alte persoane’, se arată într-un comunicat remis de DIICOT.

În dosar au fost puse în aplicare şase mandate de percheziţie domiciliară, pe raza judeţelor Braşov şi Mehedinţi, fiind identificate şi ridicate mai multe terminale mobile şi un dispozitiv de stocarea datelor.

Cei doi au fost reţinuţi marţi, ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov dispunând arestarea preventivă a acestora.

Activităţile judiciare, desfăşurate sub coordonarea procurorilor braşoveni de crimă organizată, au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov şi cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, a precizat DIICOT.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks