AcasăStiri generaleBraşov: Dosar penal deschis de poliţişti după ce peste un copil de...

Braşov: Dosar penal deschis de poliţişti după ce peste un copil de 2 ani a căzut o poartă

Poliţiştii braşoveni au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări privind incidentul în urma căruia un copil de 2 ani, din comuna Apaţa, a fost accidentat de o poartă.

Conform IPJ Braşov, băiatul ar fi fost conştient la sosirea echipajelor medicale şi nu prezenta leziuni vizibile.

‘Copilul, care se afla iniţial cu mama sa, a rămas pentru câteva momente nesupravegheat, context în care, în împrejurări ce urmează a fi cercetate de către poliţişti, s-ar fi accidentat la o poartă din lemn. Băieţelul, care a fost identificat conştient şi fără leziuni corporale vizibile, a fost transportat iniţial la unitatea medicală din localitate, iar de acolo a fost preluat de un alt echipaj medical pentru investigaţii suplimentare’, a transmis, marţi, IPJ Braşov.

Poliţiştii efectuează, acum, cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Potrivit ISU Braşov, copilul a fost transportat cu elicopterul SMURD de la Apaţa la Spitalul de copii din Braşov.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks